Reacția lui Băsescu, după ce membrii Curții Constituționale au fost chemați la Parchet: Ce face Parchetul intră în scenariul întâmplător sau controlat de demolare a instituțiilor

Reacția lui Băsescu, după ce membrii Curții Constituționale au fost chemați la Parchet: Ce face Parchetul intră în scenariul întâmplător sau controlat de demolare a instituțiilor
Publicat: 21/06/2015, 23:59

„Suntem un stat în care instituțiile nu merg singure și au nevoie de orientare și românii au nevoie să știe încotro, că și ei văd această pulverizare (…) Judecătoriii CC nu pot fi trași la răspundere pentru vot și opinii, ca și parlamentarii. Ce face acum Parchetul intră în acest scenariu întâmplător sau controlat de demolare a instituților. În ultima vreme, parcă și ambasadele nu au început să nu mai fie așa de vehemente dacă se întâmplă ceva ce nu este pe placul Parchetelor. Lupta anticorupție poate continua și altfel decât cu demolări de instituții, dar se preferă varianta asta”, a spus Băsescu.

El consideră că a fost un mare adversar al arestărilor preventive și precizează că oamenii trebuie anchetați, dar lasați să-și exercite funcția.

„Când faci harcea parcea toate instituțiile, Guvern, Parlament, Curte Constituțională, admnisnstrația locală simultan…Oamenii sunt anchetați, dar lasă-l, domnule, să-și contiute funcția și îl chemi în fiecare zi la Parchet. Control judiciar, fără părăsirea localității. De ce nu-l anchetezi până îl duci în pușcărie ? Eu am fost un mare adversar al arestărilor preventive, pentru că, practic, îl distrugi pe omul acela înainte să-l fi judecat cineva. Eu sesizez ca o îngrijorare pentru deprecierea capacității de a-și exercita misiunile instituțiile statului. Marii actori politici în momnetul de față sunt liderii din justiție”, a mai arătat Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini dramatice cu parașutiști ruși vânați în câmp deschis de un blindat Bradley ucrainean
Cum arată cel mai spectaculos loc din România? Traseul de 12 km oferă peisaje de...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Bineînțeles că știți imnul URSS”. Cum îi batjocoresc militarii ruși pe prizonierii ucraineni: „Porcule, de...
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează...
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de...
Detalii cutemurătoare ies la iveală în cazul tinerilor înghițiți de viitura din Italia! Ce au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se face radierea auto din oficiu?
Bărbia îl dă de gol pe Putin? Preşedintele rus, acuzat că îşi foloseşte sosiile la...
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Coșmar total pentru cei cu MAȘINI DIESEL. Decizia care se aplică de la 1 IULIE...
Ziua cea mare pentru aceste zodii. Vin mari câștiguri financiare
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Ne-au furat până și tradiționala ie romanească? Celebra casă de modă Louis Vuitton, somată să...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Oceanul subteran de pe Pluto este cu 8% mai dens decât mările de pe Pământ
×